U.P.U. BUZĂU, APROAPE GATA

0
284

Vara sau toamna anului 2023. Acesta ar trebui să fie termenul la care va fi inaugurat noul sediu al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Buzău. Conducerea Consiliului Județean anunță că lucrările pentru noul sediu al U.P.U. Buzău, demarate în februarie anul trecut, sunt aproape gata.

În prezent, dotările medicale pentru noua unitate sunt achiziţionate, iar specialiştii se ocupă de partea de avizare necesară pentru darea în folosință secției U.P.U..

Suma alocată pentru înființarea noii secţii U.P.U.  din cadrul Spitalului Judeţean Buzău se ridică la aproape 25 de milioane de lei. Consiliul Judeţean a contribuit cu peste două treimi din sumă, restul fiind contribuția Uniunii Europene. Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a presupus construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1.000 de metri pătraţi, la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here