CONTRACTUL PENTRU LOTUL 3 DIN A7, CONTESTAT DIN NOU

0
305

Începerea lucrărilor pe lotul 3, al autostrăzii dintre Ploiești și Buzău, parte a viitoarei autostrăzi A7, a fost, din nou amânată. Danlin, firma românească din Piatra Neamț, a contestat la Curtea de Apel București atribuirea lucrărilor. Contestația Danlin a fost inițial respinsă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, dar constructorul avea posibilitatea de a ataca hotărârea și în instanță și s-a folosit de acest drept legal. Primul termen de judecată a fost stabilit de instanță pe 12 mai. De această dată, decizia va fi definitivă, iar în cazul în care contestația va fi respinsă, Compania Națională de Autostrăzi va semna contractul cu firma Nurol. De la Buzău spre Pașcani însă, Autostrada Moldovei începe să prindă contur, iar la Râmnicu Sărat a fost deja așternut primul strat de asfalt. UMB este cel care va construi întreaga autostradă de la Buzău la Pașcani și, potrivit oficialilor din Transporturi, unele loturi vor fi date în folosință chiar înainte de termen. Chiar dacă celelalte tronsoane se vor realiza la timp, Buzăul nu poate beneficia, totuși, de autostradă fără tronsonul 3 al autostrăzii Ploiești Buzău, care a suferit nenumărate amânări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

62 + = 63