NOAPTEA MUZEELOR, ORGANIZATĂ PE 13 MAI 2023

0
477

Noaptea Muzeelor ediția a 19-a va avea loc pe 13 mai. Anul acesta, în premieră, se alătură proiectului și muzee din Republica Moldova, pentru o ediție comună cu România Nopții Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare și de reprezentare alături de cele din România în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org.

În total, sunt 200 de evenimente înscrise în program, dintre care multe premiere care acoperă cele 28 de județe din România și Bucureștiul, precum și două raioane din Republica Moldova și Chișinăul.

Momentan, pe harta program a Bucureștiului sunt 49 de atracții, iar din țară 130 de muzee și case memoriale, dar și alte 21 de organizații din 65 de localități s-au înscris oficial până acum.

Ca în fiecare an, muzeele, dar și spațiile expoziționale alternative se vor întrece pentru a propune programe suprinzătoate.

Invitatul special al anului este War Childhood Museum, muzeul copilăriei în vreme de război, faimosul Muzeul din Sarajevo dedicat memoriei copiilor care au trecut prin experiența războiului. Pentru expoziția de la București curatorii au inclus povești și obiecte ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, inclusiv ale copiilor ucraineni refugiați în România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here