5 STATE EUROPENE, PRINTRE CARE ȘI ROMÂNIA, CER REINTRODUCEREA TAXELOR VAMALE PENTRU CEREALELE DIN UCRAINA

0
227

România, Bulgaria, Polonia, Slovacia şi Ungaria au trimis o scrisoare comună către șefa Comisiei Europene, cerând protecție în scandalul cerealelor din Ucraina. Premierii celor cinci ţări îi cer Ursulei von der Leyen să reintroducă taxe vamale pentru produsele agricole ucrainene, dacă afluxul nu poate fi oprit prin alte mijloace.

În scrisoare, au fost incluse mai multe propuneri din partea celor cinci printre care se numără şi suplimentarea fondurilor pentru ajutorarea fermierilor afectaţi.

Comisia Europeană a propus pe 23 februarie prelungirea cu un an a suspendării taxelor la import pentru exporturile ucrainene.

Bulgarii au calculat pagubele la peste 400 de milioane de euro. În România pierderile ar fi de 200 de milioane de euro. Importurile la noi au crescut în ultimul an cu 433%, iar cea mai mare parte a produselor provin din Ucraina. Saptămâna trecută, la ComisIa Europeană, România a obţinut promisiunea unor ajutoare pentru fermieri. Dintre toate ţările UE afectate, am primit cei mai puţini bani, în jur de zece milioane de euro. Şi în Polonia oamenii se plâng că produsele autohtone sunt înlocuite de cele importate în cantităţi uriaşe din Ucraina.

Fermierii polonezi au protestat în faţa biroului ministrului Agriculturii, unde au răsturnat saci de cereale. Vinerea viitoare şi agricultorii români anunţă că vor ieşi în stradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 3 =