Două tablouri de la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat vor fi expuse la Art Safari, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artei din România. Instituția de cultură a trimis la expoziție, din colecția sa, două tablouri valoroase semnate de pictorul Ion Theodorescu-Sion. Este vorba despre tablourile ”Portret de bătrân” și „După baie”. În total, la expoziția din București au fost reunite 150 de lucrări, provenind de la muzee din toate colțurile țării, dar și din colecții private, multe dintre ele expuse pentru prima dată publicului. De asemenea, Muzeul Județean Buzău participă la expoziția „First Kings of Europe” din Chicago cu exponat extrem de valoros din colecția personală. Este vorba despre o piesă de interes arheologic descoperită la Cârlomănești-Cetățuia.