DUPĂ 6 ANI DE AMÂNĂRI, BLOCUL OPERATOR AL SJU BUZĂU VA FI MODERNIZAT

0
337

Veste bună pentru Spitaluli Județean de Urgență Buzău. După aproape 6 ani, licitația pentru reabilitarea și modernizarea Blocului Operator de la cea mai mare unitate medicală din județ s-a finalizat. Asta înseamnă că, dacă nu mai apar alte situații neprevăzute, amenajarea blocului operator va fi finalizată într-un an și jumătate.

Povestea reabilitării și modernizării Blocului Operator de la Spitalul Județean de Urgență a început în urmă cu aproape 6 ani, când Consiliul Județean a semnat un contract cu o firmă de construcții. Lucrările au început, dar executantul a solicitat autorităților mai mulți bani, motivând că au apărut lucrări neprevăzute. Negocierile au eșuat, iar Consiliul Județean a reziliat contractul în 2019, șantierul fiind suspendat. Licitația a fost reluată, numai că, între timp, prețurile la materialele de construcții au explodat, astfel că suma de proiect nu a mai fost atractivă pentru nicio firmă. Prin urmare, în luna octombrie a anului trecut, Consiliul Județean Buzău a aprobat un proiect de hotărâre prin care valoarea proiectului a fost reactualizată, ajungând la 31 de milioane de lei.

Realizarea proiectului de la Spitalul Județean Buzău presupune lucrări de consolidare a structurii de rezistență a corpurilor C+D ale clădirii, pentru reducerea riscului seismic, modernizarea și extinderea blocului operator, precum și lucrări de eficientizare energetică. După încheierea lucrărilor, blocul operator va fi unul dintre cele mai moderne din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here