ROBERT SĂLCEANU ,CHEMAT, DIN NOU, LA NAȚIONALĂ

0
334

Evoluțiile bune ale fundașului Gloriei Buzău, Robert Sălceanu nu au rămas neobservate. Tânărul jucător al echipei din Crâng a fost convocat din nou, de Alexandru Pelici, pentru meciurile naționalei Under 19, selecționată care va disputa trei partide, în ultima decadă a lunii martie. Convocarea oficială a sosit zilele trecute, pe adresa clubului buzoian.

Meciurile României Under 19 se vor disputa în Franța, în cadrul Turneului de Elită, ultima etapă înaintea calificărilor la Campionatul European. Naționala Under 19 va întâlni pe rând Norvegia, Irlanda de Nord și Franța, primele șapte clasate la competiția din Hexagon urmând să se califice automat în turneul găzduit de Malta, în perioada 3-16 iulie.

Robert Sălceanu a fost adus la Buzău de Cristi Pustai, de la Dunărea Călărași, echipă unde tânărul fundaș fusese promovat la prima echipă chiar de acesta. După o perioadă în care a evoluat la Gloria sub formă de împrumut, Robert a fost transferat definitiv. Încă de la primele meciuri, Sălceanu a devenit unul dintre favoriții publicului buzoian, determinarea și capacitatea sa de efort atrăgând aplauze la scenă deschisă.

Gloria Buzău a mai avut recent în lot un internațional de tineret. Este vorba de Sergiu Pârvulescu, plecat în iarnă la FC Brașov. De asemenea fundaș de bandă, Pârvulescu reprezentase România la toate grupele de vârstă, de la Under 15, până la Under 19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here