INCENDII DE VEGETAȚIE ÎN JUDEȚELE BUZĂU ȘI VRANCEA

0
284

Actualizare: În judetul Buzău au ars aproape 4.000 de metri pătrați de vegetație la Luciu și 2.500 de metri pătrați la Pâclele.

În județul Vrancea incendiile de vegetație au ars aproximativ 40 de hectare la Tinoasa și circa 20 de hectare, inclusiv o locuință 30 de metri pătrați la Dumitreștii-Față.

În ciuda avertismentelor repetate transmise de autorități, pompierii intervin zilnic pentru stingerea incendiilor de pe câmpuri, după ce gospodarii dau foc vegetației uscate, pentru a curăța terenurile. Pompierii recomandă în continuare buzoienilor să evite curățarea terenurilor prin incendiere sau să își ia măsuri stricte de prevenire a extinderii flăcărilor.

Stire inițială:

Pompieri din cadrul ISU BUZĂU au intervenit în această după-amiază  pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată pe rază localităților Pâclele și Limpeziș din județul Buzău, respectiv Tinoasa și Dumitreștii-Față din județul Vrancea.

În localitatea Dumitreștii-Față incendiul a cuprins și o locuință cu o suprafață de aproximativ 30 mp, nefiind identificate victime în interior iar incendiul este lichidat, acționând-se în continuare la vegetația uscată.

În cadrul misiunilor au acționat  pompieri din cadrul detașamentelor Buzău și Râmnicu Sărat cu sprijin din partea ISU Vrancea, SVSU Dumitrești și SVSU Movilă Banului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

52 + = 54