ORA DE VARĂ. CÂND SE SCHIMBĂ ORA ȘI ÎN ȚARA NOASTRĂ

0
394

În ultimul weekend din luna martie, se face trecerea la ora de vară. Astfel, în noaptea de 25 spre 26 martie 2023, ora 3:00 va deveni ora 4:00. Pentru România, înseamnă că ora oficială trece de la GMT+2 la GMT+3. Trecerea la ora de vară are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară din 2023. Procesul de schimbare a orei nu este simultan în toate ţările din cauza diferenţei de fus orar.

România și trecerea la ora de vară

România face parte dintre ţările în care a fost introdusă ora de vară, astfel că ora 3.00 devine ora 4.00. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie.

În România, ora de vară a fost instituită permanent începând cu anul 1979. Până în anul 1997, trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie.

Ulterior, începând cu anul 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie. În prezent, toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekend din octombrie.

Renunțarea la trecerea la ora de vară/ora de iarnă în UE

Eurodeputații au cerut, într-o rezoluție votată în februarie 2018, o evaluare și, eventual, o revizuire a regimului actual al orei. Totodată, o consultare online a arătat că majoritarea europenilor (86% dintre respondenți) își doreau renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an. Ulterior acestui sondaj, eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021.

Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. Din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus, însă, această decizie a fost amânată, astfel că în continuare se practivă schimbarea orei de două ori pe an: în ultimul weekend din martie (trecerea la ora de vară) și în ultimul weekend din octombrie (trecerea la ora de iarnă).

Pentru ca discuția privind regimul actual al orei să fie reluată, este nevoie ca subiectul să fie trecut pe ordinea de zi de către țara care deține președinția rotativă a Consilului European. În prezent. președinția rotativă este deținută de Suedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here