Abia mutat în casă nouă, Serviciul Permise și Înmatriculări Auto din Buzău, va avea parte de mai multe modernizări. În primul rând, clădirea de pe strada Simila, acolo unde funcționează acum acest serviciu, va avea un sistem propriu de încălzire.
De asemenea, prefectul Buzăului vrea ca parcarea, amplasată în curtea interioară a Serviciului de Permise, să fie mărită, având în vedere afluxul de mașini.
În decursul anului trecut, la Compartimentul Înmatriculări și Evidența Vehiculelor Rutiere s-au realizat peste 22.000 de înmatriculări/transcrieri și aproape 5.500 de radieri. De asemenea, au fost emise 23.515 certificate de înmatriculare și aproape 1.500 duplicate certificate de înmatriculare, precum și 5.879 de autorizații pentru circulația provizorie.