Șomerii din județul Buzău au șansa de a se califica într-o meserie căutată pe piața locurilor de muncă fără a mai bate drumul până în muncipiul reședință de județ, pentru a urma cursuri de formare profesională.
Pentru a veni în sprijinul şomerilor, dar şi al angajatorilor, Agenţia Judeţeană pentru Ocupare Forţei de Muncă Buzău e decis să organizeze cursuri de formare profesională locale. Mai precis, cursurile de pregătire vor avea loc în zonele în care locuiesc șomerii, aceștia urmând să înveţe o meserie şi să o practice aproape de domiciliu. Astfel, pentru şomerii din zonele turistice, AJOFM Buzău va organiza cursuri în domeniul HORECA, iar pentru cei din zona de sud a judeţului, programul de formare profesională va include cursuri în agricultură.
Reprezentanții AJOFM Buzău estimează că, în acest an, la aceste cursuri de formare profesionale vor fi calificate peste 450 de persoane.