În această dimineață la nivelul județului Buzău sunt trei drumuri naționale și mai multe drumuri județene închise din cauza condițiilor meteo. Centrul Infotrafic a anunţat că traficul a fost oprit pe următoarele drumuri naţionale :DN 2 Căldăruşeanca – Râmnicu Sărat, DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN 2C Costeşti – Padina. Totodată, au fost impuse si restricții de tonaj. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a comunicat că pe DN 10, în zona Hanului Ciuta, se circulă doar pe sensul Buzău – Nehoiu.
Autoritățile locale au informat că sâmbătă dimineața, la ora 8.00, se în registrează drumuri județene închise în mai multe zone ale județului.
Lista drumuri judetene închise:
DJ 220 – Cochirleanca -Posta Câlnău
DJ 203G- Haleș- Spital Nifon
DJ 203G – Sărata Monteoru- Leiculești
DJ 203 – Valea Râmnicului-Ziduri-Bălăceanu
DJ 220 – Ghergheasa-Boldu (parțial)
DJ 202 – Râmnicu Sărat –Puiețti
DJ 203A Valea Râmnicului – Ghergheasa
DJ 203 -Smeeni-Maxenu (parțial)
DJ 203I – Cilibia – Caragele
DJ 214A – Caragele-Rușețu
DJ 203C – Mihăilești -Movila Banului
DJ 203D – Scutelnici- Smeeni
DJ 102H- Amara-E85
DJ 102H – Corbu -E 85
Societatea TransBus a anunțat c[ în această dimineață au fost suspendate 8 curse către zone rurale din județ, din cauza zăpezii și a viscolului:
Tr.11 Scurtesti
Tr.14 Căltuna
Tr.21 Robeasca
Tr.23 Strezeni
Tr.25 Ciobănoaia
Tr.26 Săseni
Z117 Scurtesti
Z121 Maxenu
Din cauza zăpezii și viscolului mai multe sate au rămas fără curent electric: Căldărușanca, Caragele, Gălbinași, Bentu, Amaru, Mânzu, Văcăreasca, Cârligu Mare, Pitulicea, Dulbanu. Echipele de interveție au ajuns în zonele respective și lucrează pentru remedierea defecțiunilor.
Agenția Națională de Meteorologie a schimbat pentru județul Buzău codul galben în cod portocaliu.Mai mult, noul cod a fost prelungit până duminică dimineață. Potrivit informărilor oficiale, la Buzău va ninge abundent (35…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.