STARE DE ALERTĂ ÎN VRANCEA

0
275

Locuitorii din Vrancea au fost avertizaţi, sâmbătă, printr-un mesaj RO-ALERT, privind declararea stării de alertă la nivelul judeţului ca urmare a situaţiei generate de ninsoare şi viscol, fiind sfătuiţi să evite deplasările şi să respecte recomandările autorităţilor.

„Începând cu data de 28.01.2023, ora 13,30 se declară starea de alertă la nivelul judeţului Vrancea. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi, evitaţi deplasările, apelaţi serviciul de urgenţă 112 numai în caz de necesitate. Informaţi-vă din canalele media şi aplicaţiile on-line”, se arată în mesajul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a dispus, sâmbătă, decretarea stării de alertă în judeţul Vrancea, ca urmare a situaţiei generate de fenomenele meteo periculoase.

Decretarea stării de alertă la nivelul judeţului va permite autorităţilor locale suplimentarea forţelor de intervenţie, alertarea structurilor din zonele limitrofe, asigurarea permanenţei structurilor cu responsabilităţi clare în gestionarea situaţiei generate de fenomenele meteo extreme, până la revenirea la starea de normalitate.

Vrancea se află, de vineri până duminică, sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 36 = 42