Zeci de copii de la mai multe școli din Buzău au luat astăzi, cu asalt, Centrul „Iazul Morilor” din municipiu, acolo unde elevii Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Buzău le-au arătat celor prezenți invențiile, unele dintre ele câștigătoare de premii importante, pe care le-au realizat cu sprijinul profesorilor unității de învățământ. Totul s-a derulat în cadrul proiectului extracurricular „Sunet şi Lumină”, implementat de liceu de mai bine de un deceniu.
O scurtă vizită în această locație, fie că ești elev, fie că ești adult, te trimite într-o lume a inovației, a tehnologiei și da…a luminii. La un banc didactic, ce cuprindea trei instalații electrice de joasă tensiune, erau Emilian, Ștefan și Ionuț. Ei sunt trei din cei 5 elevi ai Liceului „Grigore de Moisil” care, susținuți atât de întreaga comunitate buzoiană cât și de foști absolvenți ai unității de învățământ, au devenit marii câștigători ai unei competiții importante, la care au participat elevi de la 25 de școli din toată țara.
La realizarea bancului didactic, elevii l-au avut ca îndrumător pe profesorul inginer pe domeniul electric, Ion Sevastian. Alegerea echipei a fost una dificilă, însă odată nominalizați, elevii s-au apucat de lucru. În total, s-a muncit pentru acest proiect cam 9 ore, adunate pe parcursul mai multor zile.
Unii dintre cei ce au participat la această competiție visează să profeseze în domeniul electric, alții în schimb … au alte planuri.
Tot aici, la Centrul „Iazul Morilor” din municipiu, au fost prezenți și elevii de la clasa Media, ai Liceului Tehnologic „Grigore C. Moisil”, care şi-au invitat colegii de la celelalte discipline să le prezinte o parte dintre realizările lor. Iniţiativa cadrelor didactice este aceea de a motiva şi stimula liceenii pentru activităţile extraşcolare.
Evenimentul de astăzi a dat startul învățământului dual la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, care, la Buzău, a început să prindă tot mai mult contur. Deja, unitatea de învățământ vine cu o ofertă bogată pentru cei interesați să urmeze acest liceu.
Odată cu finalizarea studiilor la Liceul Tehnologic ,,Grigore C. Moisil”, 12 copii ar urma să lucreze la cel mai mare furnizor de energie electrică din Buzău.