Buzoienii care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti au ocazia să o facă pe 19 ianuarie, între orele 10:00 – 14:00, la sediul Consiliului Judeţean, în spaţiul pus la dispoziţie. Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Este recomandat ca cei care doresc o întâlnire cu un reprezentant al Avocatului Poporului să solicite telefonic o programare prealabilă. De asemenea, la momentul acordării audienţei, să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie. Totodată, buzoienii care doresc să se adreseze instituţiei Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploieşti pot transmite cererile şi prin poştă.