AU DONAT SÂNGE PENTRU ALEXIA

0
191

Cazul Alexiei Tudose, una dintre victimele accidentului din Pașcani, în urma căruia și-a pierdut ambele brațe, a sensibilizat o țară întreagă. O echipă de medici de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a reușit, după 20 de ore petrecute în sala de operație, să replanteze brațele fetei de 15 ani. Acum există șanse mari ca adolescenta să-și poată recăpăta mobilitatea. Alexia are acum nevoie de sânge și atât părinții ei, cât și alți oameni care o cunosc, au lansat apeluri pe rețelele de socializare, pentru donatori. Consiliul Județean Buzău a răspuns apelului și a ales să se alăture Campaniei de Donare de Sânge pentru Alexia.

Aproape 70 de angajați ai Consiliului Județean au venit să doneze sânge, pentru Alexia. Unii dintre ei au donat sânge pentru prima dată, alții în schimb au mai participat la astfel de campanii, inclusiv pentru Colectiv.

Campania de Donare de Sânge la Consiliul Județean Buzău a devenit deja tradiție. Astfel de acțiuni se desfășoară deja la sediul instituției de câțiva ani într-un spațiu amenajat de angajații Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău. Anul acesta însă, această campanie s-a suprapus cu cea demarată pentru Alexia.

Alexia a început deja să-şi miște degetele de la o mână. Doctorii spun că este semn că intervenția chirurgicală de 20 de ore a reușit. Conform medicilor, într-un an și jumătate ea și-ar putea folosi brațele la 85 la sută din capacitate. Alexia este deocamdată internată la terapie intensivă, în Spitalul clinic de urgență pentru copii din Iași. Peste cel mult 5 zile, doctorii spun că Alexia va începe sedințele de kinetoterapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

65 + = 75