PRODUCȚII AFECTATE DE SECETĂ

0
279

A fost un an extrem de dificil pentru fermierii buzoieni, în condiţiile în care seceta a afectat puternic toate culturile agricole. Ministerul Agriculturii a anunțat deja că în acest an se anunță cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, seceta pedologică diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi. Nici județul Buzău nu a făcut excepție: peste 36.700 de hectare de porumb – cultură înființată în primăvara acestui an- au fost afectate de lipsa precipitațiilor. Specialiștii din domeniu spun că gradul de afectare a culturilor agricole este cuprins între 30% şi 100%.

Recent, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care prevede despăgubirea agricultorilor care și-au văzut culturile distruse din cauza lipsei precipitațiilor. Aproape 2.200 de fermieri din județ urmează să primească spre sfârșitul acestui an, prin Direcția Agricolă Buzău, sprijin financiar pentru pierderile înregistrate din cauza secetei. Ajutoarele diferă în funcție de suprafața afectată, putând să se ajungă la 1.500 de lei pe hectar, reprezentând despăgubirea de 100%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here