MASĂ ROTUNDĂ PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE, LA MUZEUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
319

Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Ambasada Sustenabilității în România, organizează o masă rotundă cu tema Schimbările climatice: între fake news și realitate. Evenimentul este susținut de Primăria municipiului Buzău și are loc luni, începând cu ora 10.30, la sediul instituției. Masa rotundă este organizată în cadrul campaniei de promovare a Zilei Sustenabilității în România, inițiativă cu acoperire națională, prin intermediul căreia Ambasada Sustenabilității în România își propune identificarea de soluții și idei prin care să creștem ritmul de construire a unei societăți sustenabile. Ediția din acest an este dedicată schimbărilor climatice.

,,De ce este nevoie de această discuție? Pentru că dovezile științifice sunt clare: există mai mult dioxid de carbon în atmosfera noastră decât în orice moment al istoriei omenirii. Ne confruntăm cu o urgență climatică: emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din activitatea umană, provoacă schimbarea climatului nostru și își pun amprenta în mod vizibil și asupra sănătății oamenilor. Suntem într-o cursă contra cronometru pentru casa noastră, planeta Pământ. Mai avem timp, însă nu mai avem timp de pierdut, de aceea avem nevoie de un efort comun sincronizat al tuturor actorilor din societate (cetățeni, companii, ONG-uri și autorități)”, se precizează în comunicatul Muzeului Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here