PREGĂTIRI DIN TIMP LA PENSIUNI, PENTRU IARNĂ

0
201

Sfârâie carnea în afumătorile pensiunilor care se pregătesc intens pentru sfârșitul de an. Pastrama, șunca țărănească, mușchiulețul sau cârnații prind acum savoarea și aspectul arămiu care vor stârni apetitul turiștilor ce vor alege sejururi la munte, începând cu 1 decembrie. Domnul Emil este bucătar la o pensiune din localitatea buzoiană Cândești, apreciată de turiști mai ales pentru meniurile tradiționale pe care le găsesc aici. De câteva zile, afumătoarea restaurantului funcționează fără întrerupere, iar focul mocnit este întreținut numai cu lemn de pom fructifer. Acum este rândul pastramei să fie scăldată în fumul aducător de arome.

După ce iese din afumătoare, carnea ajunge în depozite frigorifice. Între timp, la bucătărie se fierbe șunca afumată și se pune carnea la garniță. Toate preparatele sunt din carne de porc crescut în propria fermă. Pentru că cererea de produse afumate este mare, cel puțin trei porci trebuie sacrificați într-o săptămână. La această pensiune, un platou tradițional pentru două persoane, cu afumături produse în propria gospodărie, costă 40 de lei. Poate ar fi puțin mai ieftin dacă bucățile de carne ar proveni de la porc de import, însă gustul face diferența.

Aceasta ar putea fi ultima iarnă în care vom avea la discreție afumături din carne de porc crescut în gospodării proprii. Dacă va fi nevoit să recurgă la materie primă adusă de peste hotare, prin măiestrie, o afumare și condimentare așa cum trebuie, va prepara mezeluri apropiate de calitatea celor autohtone. În prezent, România importă circa 85% din carnea de porc. Reprezentanții patronatelor din sector susțin că, dacă nu se stabilesc reguli stricte privind creșterea animalelor în gospodăriile populației, nu vom mai avea ferme industriale de porci în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 19 = 29