ROMÂNIA TRECE LA ORA DE IARNĂ

0
387

În ultima duminică din luna octombrie, România trece la ora de iarnă, adică revine la Timpul Legal Român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC. Mai exact, schimbarea orei are loc în noaptea de 29 spre 30 octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00.

  • Ziua va avea, astfel, 25 de ore și va fi cea mai lungă zi din an. Schimbarea nu este simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.
  • Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale.
  • Benjamin Franklin a fost primul care a sugerat, în anul 1784, introducerea orei de vară, însă ea a fost aplicată pentru prima dată în anul 1916, în timpul Primului Război Mondial, de câteva țări din Europa.
  • Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată şi în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.
  • În România, ora de vară a fost instituită permanent începând cu anul 1979. Până în anul 1997, trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie.
  • Ulterior, începând cu anul 1998, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

RENUNȚAREA LA TRECEREA LA ORA DE VARĂ/ORA DE IARNĂ

În februarie 2018, într-o rezoluție votată în Parlamentul European, eurodeputații au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor.

  • Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară.
  • O consultare online a arătat că un număr ridicat de europeni (86% dintre respondenți) sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an.
  • Ulterior acestui sondaj, euro deputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021.
  • Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară. Din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus, însă, această decizie a fost amânată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here