CUM SE PUNE VARZA LA MURAT ȘI CE TRUCURI SUNT UTILE

0
251

Varza murată este una dintre delicatesele pe care, toamna, gospodinele se apucă de pregătit, pentru a avea în timpul iernii materie primă pentru sarmale, dar și pentru salate. Varza murată este utilă pe timpul iernii, și nu numai, la sarmale, dar și în alte preparate culinare. Ca să ai parte de murături sănătoase trebuie ca legumele pe care le pui la murat să fi fost proaspete, sănătoase, nepătate şi neatinse de brumă. Ele păstrează vitaminele rezistente la fermentaţie şi împrumută şi beneficiile celorlalte ingrediente folosite: mărar, hrean, frunze de ţelină, usturoi. Tradiţia spune că varza se pune la murat de Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie ori în preajma acestei zile.

CUM SE PUNE VARZA LA MURAT?

Ca să ai parte de o varză murată extraordinară, atât pentru sarmale, cât și pentru varză călită sau salată, trebuie să respecți câteva reguli. Astfel, verzele se aleg după subțirimea foilor, care, totodată, trebuie să nu fie cu mult mai mari de-o palmă. După aceea se toarnă apa proaspătă și se pritocește o dată la 3 zile până se acrește, adică se suflă aer în butoi cu ajutorul unei țevi sau al unui furtun. Pentru ca verzele să fie mereu scufundate în saramură, deasupra se așază niște teascuri peste care se pune o piatră. În funcție de locul în care este așezat butoiul în gospodărie, mai cald ori mai rece, varza murată astfel ajunge la savoarea deplină în aproximativ o lună.

CE PROPRIETĂȚI BENEFICE ARE VARZA MURATĂ

  • Bună pentru digestie. Varza murată îmbunătățește digestia și curăță intestinele. Mineralele și fibrele alimentare pe care le conține sunt ideale în cazul mâncarurilor grele. Restabilește microflora intestinală în cazul persoanelor cu disbioza (alterarea florei intestinale) generată si de tratamentele cu antibiotice sau alte medicamente.
  • Are puţine calorii și multe vitamine. Murăturile sunt sărace în calorii şi bogate în minerale şi vitamine, cu precădere vitamina C. Varza murată are cel mai mare conţinut de vitamina C, 100 g acoperind un sfert din necesarul zilnic al unui adult. Murăturile care nu sunt fierte, ci doar puţin opărite, păstrează aproape intacte vitaminele, de aceea sunt indicate în acest sezon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 73 = 78