Salariul minim și pensiile ar putea fi mărite de la 1 ianuarie. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că există voința politică din partea coaliției de guvernare să fie crescute salariul minim și pensia în 2023. Acesta susține că toate datele vor fi, însă, făcute publice după ce va fi facută proiecția de buget pe 2023.
Despre voucherele sociale de 50 de euro, la două luni, premierul a spus că în funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile de care dispun, iau în calcul prelungirea acestei măsuri şi anul viitor. El a transmis că așa cum au făcut anul acesta cu cele două măsuri prin care s-a asigurat cetățenilor vulnerabili cu salarii și pensii mici un sprijin financiar, în prima și a doua jumătate a anului, vor gândi și vor lua decizii similare și anul viitor, astfel încât această categorie de cetățeni să simtă cât mai puțin efectele creșterii inflației.
Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o directivă privind salariul minim în UE. Aceasta obligă cele 21 de state membre ale blocului comunitar care au salarii minime statutare să garanteze că banii câștigați vor permite oamenilor să ducă o viață decentă. Odată adoptată de Consiliul UE, urmează publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii, iar statele au la dispoziție maximum doi ani pentru a o transpune în legislația națională.
Inițiativa cu privire la salariul minim este parte din pilonul european al drepturilor sociale, care se bazează pe principiul necesității unui salariu echitabil la nivelul UE. La sfârșitul lunii august, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, că PSD va propune coaliției de guvernare majorarea salariului minim până la 3.000 de lei, precum și creșterea pensiei minime la 1.100 de lei și a valorii punctului de pensie la 1.745 de lei.