GATA DE BRANȘARE LA REȚEAUA DE GAZE

0
345

Vești extraordinare pentru locuitorii comunei Mărăcineni, din județul Buzău. Gospodăriile localității de lângă municipiul Buzău vor fi branșate la rețeaua de gaze, până la sfârșitul anului viitor. Cel puțin așa anunță autoritățile, care au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de racordare la rețeaua cu gaze. Alături de primarul comunei Mărăcineni Constantin Dumitru, la eveniment au participat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, deputatul Romeo Lungu, dar și reprezentanți ai instituțiilor din București responsabile de implemenarea investiției.

Suma alocată proiectului de branșare la rețeaua de gaze a comunei este de aproape 92 de milioane de lei, dintre care 77 milioane reprezintă finanțare de la Uniunea Europeană. Proiectul vizează alimentarea cu gaze a celor trei sate componente,  Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni , iar perioada de implementare este de 40 de luni. Localnicii din Mărăcineni au arătat un interes deosebit față de branșarea la rețeaua de gaze, iar precontractul a fost semnat de aproape toți locuitorii comunei, în total 4.233 de branșamente, dintre care 4.207 în gospodării și 26, în instituții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here