Tragedie, duminică seară, în satul Hurjuieni, din judetul Suceava. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, în condiții de vreme rea, nu departe de aerodromul de la Frătăuți. În urma impactului cu solul, de pe un teren agricol, au decedat, atât pilotul, cât și pasagerul.
Aeronava a fost găsită de echipajul de urgenţă la aproximativ 4 km de şosea, pe un teren agricol greu accesibil. Pompierii au găsit cele două victime proiectate în afara avionului.
Pilotul, Marcel Iliese, de 58 de ani, locuia în municipiul București, dar deținea o casă și în Ipotești. Acesta avea periodic grupe de piloți cu care făcea antrenamente la Suceava. Pasagerul avionului, Bogdan Adomniței, avea 42 de ani, locuia în Suceava și era fratele fostului ministru al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iaşi, Cristian Adomniței.
În primele ore ale anchetei nu a fost identificat vreun martor direct, care să fi văzut cum a căzut avionul. Cercetările de la fața locului sunt derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Aeronava de mici dimensiuni figurează înmatriculată în Letonia și era destinată scopului recreativ.