Cetățenii ucraineni, care s-au refugiat în Moldova și care doresc să se angajeze în firme din țară, continuă să primească câte o șansă din partea angajatorilor moldoveni.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocupare Forței de Muncă, pe întreg teritoriul țării, au fost deja angajați oficial 747 de ucraineni, un număr în continuă creștere, dintre care: 574 de femei și 173 de bărbați. Cei mai mulți dintre aceștia, 554, și-au găsit de lucru în Chișinău.
Totodată, alți peste 400 de refugiați s-au adresat și au fost înregistrați la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a primit suport la angajare.
În continuare, 150 de agenți economici au informat că sunt disponibili să angajeze cetățeni din Ucraina, oferind în acest sens informații despre alte 2.200 de locuri de muncă vacante.
Republica Moldova găzduiește, în acest moment, peste 75.800 de refugiați ucraineni.