UN NOU VAL DE CĂLDURĂ

0
318

Un nou val de caldura afectează, zilele acestea, aproape  toată țara. Meteorologii au emis un cod galben de caniculă, valabil până mâine seară, în majoritatea zonelor țării, cu precădere în estul și sudul teritoriului. Local, în zonele de câmpie, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În termometre se vor înregistra până la 37 de grade Celsius, la umbră. Pentru a depăși cu bine această perioadă caniculară, este bine să respectăm câteva reguli de protecție. Una dintre regulile importante este să evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare și deplasările, între orele 11 – 18. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide. Important este să nu aşteptaţi să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă, se recomandă consumul unui pahar de apă, la fiecare 15 – 20 de minute. Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, sunt de evitat băuturile cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr  deoarece acestea sunt diuretice şi produc deshidratare.

Consumaţi fructe şi legume proaspete deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă şi contribuie la hidratarea organismului. Trebuie să evităm activităţile în exterior, care necesită un consum mare de energie. Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală, iar ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele sau draperiile. Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.

O atenție sporită trebuie să acordăm copiilor, pe care trebuie să îi ferim de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer. Dați-le să bea apă, chiar dacă aceștia nu o solicită. Copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode, şi nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, obligatoriu cu capul acoperit.
Și persoanele vârstnice şi cele care suferă de afecţiuni cronice trebuie să fie mai vigilente în această perioadă şi să evite deplasările. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua obligatoriu tratamentul conform indicaţiilor medicului. Folosiţi serviciile medicale spitaliceşti sau de urgenţă doar în cazuri justificate, pentru probleme curente de sănătate anunţaţi telefonic medicul de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here