GALERIE FOTO: SURPRIZA DIN COLET

0
303

Peste un kilogram de bijuterii din aur, trimise din Spania, prin curier, au fost descoperite, zilele trecute, de către polițiștii din Buzău. Este vorba despre inele, brățări și alte astfel de podoabe care urmau să fie vândute pe piața neagră. Bijuteriile erau ascunse în carcasa unui DVD player, pentru a nu fi depistate la controlul vamal. Coletul fusese trimis din Spania, de către o femeie din Ialomița, de 66 de ani, iar destinatarul era o femeie, de 46 de ani, din comuna buzoiană Vernești. Potrivit unor surse, unele bijuterii erau noi, altele cu semne clare de forțare a sistemelor de închidere, semn că, cel mai probabil, au fost furate din diverse locuri din Spania. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =