TABĂRA DE CARTIER

0
302

Vacanța de vară înseamnă, pentru cei mai mulți copii, timp liber petrecut alături de prieteni, în parc sau la bunici, excursii și mult așteptata tabără. Sunt însă și unii copii care, fie din motive financiare, fie din alte motive, nu au ocazia să plece măcar câteva zile din oraș și își petrec majoritatea timpului acasă. La ei s-au gândit reprezentanții Bibliotecii Județene Buzău care au decis să aducă tabăra aproape de casa celor mici.

Ajunsă la cea de a XII-a ediție, Tabăra de Cartier din cartierul Poștă se bucură de o participare numeroasă din partea copiilor dornici să se distreze în vacanță, prin activități antrenante. Oficialii Bibliotecii Județene au publicat recent imagini de la activitățile desfășurate în cadrul Corpului B al instituției de cultură. Copiii nu doar că socializează, ci și petrec timp de calitate, participând la diverse ateliere de creație și jocuri educative.

Pentru acest an, organizatorii au gândit ateliere și activități variate, îmbinând educația non-formală cu dezvoltarea abilităților sociale și cognitive. Jocurile în aer liber, desenele pe asfalt s-au îmbinat perfect cu atelierele de creație, concursuri de cultură generală, de îndemânare sau de talente. Tabăra de Cartier se desfășoară până pe data de 29 iulie, de luni până vineri, începând cu ora 9:00, până la ora 13:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here