De câteva zile, un nume este pe buzele tuturor celor care îndrăgesc tenisul. Este vorba despre Alexia Tatu, o adolescentă din Buzău. În weekend, buzoianca a reușit să câștige turneul de la Wimbledon dedicat sportivelor cu vârsta până la 14 ani. Alexia început să joace tenis în urmă cu 7 ani, dintr-o întâmplare. În cadrul programului „Școala altfel”, Alexia – alături de alți colegi de clasă – a venit în vizită la un club de tenis și a pus pentru prima dată racheta în mână. De atunci, a decis că acesta este drumul ei și a început antrenamentele.
Alexia are, doar în acest an, peste o sută de partide disputate la turnee naționale și internaționale. Are zeci de trofee câștigate, ultimul dintre ele fiind și cel mai important: titlul de campioană la Wimbledon, la categoria Under 14. A fost primul turneu disputat de ea pe iarbă. Este rezultatul unor ani mulți de muncă și sacrificii, spune adolescenta! Dincolo de abilități și pregătire, Alexia este o adolescentă cu multe visuri, pe care vrea să le pună în practică. Comparată de mulți cu Simona Halep, adolescenta din Buzău spune însă că o admiră mai mult pe poloneza Iga Swiatek, cea mai bună jucătoare a lumii în acest moment.
Alexia tocmai a trecut clasa a opta și va avea de susținut, peste un an, examenul de admitere la liceu. În ciuda nenumăratelor antrenamente, buzoianca nu și-a neglijat școala. Emoțiile finale de la Wimbledon au fost trăite cu intensitate și de către părinții sportivei. Turneul Under 14 de la Wimbledon a fost organizat în premieră anul acesta, iar în finală au evoluat două sportive din România. Alexia Tatu a jucat împotriva colegei de dublu și prietenei Andreea Soare, din Constanța.