APEL CĂTRE CETĂȚENI!

0
393

Recensământul Populației și Locuințelor se va prelungi cu încă o săptămână, în municipiului Buzău! Astfel, recenzarea se va încheia pe 24 iulie, și nu pe 17 iulie, așa cum era stabilit inițial. Primarul Buzăului, Constantin Toma, spune că există în continuare persoane care, din diferite motive, nu vor să colaboreze cu recenzorii. Astfel, s-a luat decizia ca recenzorii să se deplaseză la domiciliile persoanelor însoțiți de polițiști locali.

Datele de până acum, provoacă îngrijorare maximă în administrația buzoiană. Până marți, în municipiului Buzău erau înregistrate aproximativ 83.000 de persoane, față de 130.000 de locuitori cu acte de identitate în oraș. Astfel, există riscul ca orașul Buzău să coboare sub nivelul de 100.000 de locuitori, ceea ce ar aduce mai multe dezavantaje, în primul rând economice. Din acest motiv, edilul Constantin Toma face un apel către toți buzoienii să colaboreze cu recenzorii.

Datele obținute la recensământ sunt folosite pentru calcularea indicatorilor la nivelul european, anumite fonduri fiind distribuite în raport cu populația unei anumite comunități. De aceea, primarul Constantin Toma spune că recensământul are o miză cu totul specială pentru mai multe orașe din țară cu populație în jurul a 100.000 de locuitori.

Dezinteresul buzoienilor pentru recenzare poate avea însă consecințe deloc plăcute. Un cetățean care a refuzat categoric să își ofere datele personale și datele despre locuință a fost amendat cu 1.000 lei. Bărbatul și-a asumat riscul și, invocând diverse motive personale, nu a permis vizita recenzorului la locuința sa nici după ce a fost sancționat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here