O nouă inițiativă inedită a Muzeului Județean de Istorie Buzău. Instituția de cultură îi invită pe toți cei pasionați de mișcare în natură, dar și de artă, la adevărate momente de relaxare în cadrul programului „Weekend-uri la Măgura”. Este vorba despre jocuri sportive și ateliere de desen, organizate la Muzeul în aer liber ,,Tabăra Măgura”, în zilele de 16 și 30 iulie, respectiv 13 și 27 august 2022, între orele 10:00 – 13:00. Fiecare participant, care va realiza desene cu sculpturile amplasate în poienile din apropierea Mănăstirii Ciolanu, va primi cadou, la finalul proiectului, un album cu toate aceste schițe, editat și tipărit de Muzeul Județean Buzău. Instituția de cultură va asigura creioane, hârtie, clip boarduri, mingi, seturi pentru tenis și pentru badminton, arcuri și săgeți cu ventuze. Accesul este liber la toate activitățile din cadrul programului „Weekend-uri la Măgura”.