VICTORIE LA SCOR, PENTRU GLORIA BUZĂU

0
344
Sursa foto: Arhivă

Gloria Buzău s-a impus la scor în primul meci amical al verii, partidă disputată, sâmbătă, cu o echipă din Liga 4, Voinţa Lanurile. Pe parcursul întâlnirii, antrenorul Cristi Pustai a rulat tot lotul, iar pe lista marcatorilor și-au trecut numele cinci jucători. La pauză a fost 3-1 pentru Gloria Buzău, iar la final tabela arăta 8-1. Pentru Gloria Buzău mai urmează un singur amical până la plecarea în cantonamentul de vară, de la Poiana Brașov, cu Unirea Slobozia, miercuri, 6 iulie, chiar la Buzău.

Două zile mai târziu, buzoienii vor merge în stagiul de pregătire de la munte, iar Pustai a reușit să perfecteze încă patru teste pentru fotbaliștii săi. Pe 13 iulie, Gloria va întâlni Oțelul Galați, iar ulterior își va măsura forțele cu Olimpic Zărnești (14 iulie), Progresul Spartac (16 iulie) și Metaloglobus (19 iulie). Gloria Buzău și-a fixat ca obiectiv, în viitoare ediție a Ligii a 2-a, calificarea în play-off, pas absolut necesar pentru accederea în elita fotbalului românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here