Berbec – Ești înconjurat de multă lume, astfel că surprizele se vor ține lanț. Este posibil să călătorești frecvent pe distanțe scurte, pentru a rezolva diverse chestiuni personale și profesionale ivite, aparent, din senin. Mentalul este agitat, de aceea fii prudent.
Taur – Câștiguri surprinzătoare. Sunt posibile cadouri, recompense sau rezolvări financiare mult aşteptate. De asemenea, crește riscul de a cheltuie mult și pe te miri ce. Ai preocupări intelectuale, te gândești la mici excursii pe tărâmuri de vis.
Gemeni – Ești plin de viaţă şi încrezător în forţele tale. Controlează-ți stările și reacțiile, pentru că există riscul să strici situații și relații bune. Fii prudent și nu te avânta în orice investiție care aparent promite câștiguri fabuloase.
Rac – Ai stări confuze, ești mai reticent la ambient, nefiind dornic de socializare. Este posibil ca şi sănătatea să ridice ceva probleme, fapt pentru care semnalele organismului ar trebui luate în seamă. La serviciu ar fi bine să apelezi la sprijinul colegilor.
Leu – Fii prudent și nu te baza prea mult pe unii și alții. Aceștia au scopuri foarte diferite față de ceea ce îți prezintă ție. Oboseala își va spune cuvântul, fiind nevoie să te retragi din forfota cotidiană. Ocupă-te numai de treburi ușoare și ascultă-ți organismul. Evită consultațiile.
Fecioară – Șefii te cheamă la raport, ești bine susținut de aceștia, iar unii chiar îți vor propune, fie sarcini de lucru noi, de anvergură, fie un post de conducere pe termen lung. Fii prudent! Ar fi bine să păstrezi o distanță față de toată lumea care sub diverse motive apare în preajma ta.
Balanță – Răsturnările de situație, mai ales în planurile de studii și de călătorii pot fi frecvente, de aceea lasă loc și factorului neprevăzut. Cineva aflat în străinătate îți oferă informații deosebite, la care ar fi bine să iei aminte. Zilele de weekend aduc posibile situaţii dinamice.
Scorpion – Ai șanse să primești bani fie dintr-o colaborare, fie cineva se gândește să-ți ofere un cadou deosebit. De asemenea, pot intra în discuție planurile de afaceri, care deocamdată este bine să rămână la stadiul de planuri. Achită-ți datoriile la timp și evită acumularea altora noi.
Săgetător – Fii pregătit pentru discuții lungi și turnuri la unele înțelegeri considerate până nu demult sigure și confortabile. Ia aminte la ce se discută și petrece în segmentul partenerial, deoarece se anunță fie sfârșitul unora, fie debultul altora. Fii prudent cu fiecare cheltuială.
Capricorn – Oboseala este accentuată, iar consultațiile și analizele medicale pot fi frecvente. Fii prudent și îngrijește-te serios, pentru că afecțiunile actuale se pot desfășura pe termen lung, într-un mod foarte surprinzător. La serviciu apar disonanțe.
Vărsător – Relațiile sentimentale și cele cu copiii te solicită mult, astfel că vei fi nevoit să te ocupi pe îndelete de cei dragi. Sunt posibile discuții aprinse, răsturnări de situație vizavi de planurile comune, dar și lămurirea unor conflicte mai vechi.
Pești – Ai dori ca și cei dragi să se implice alături de tine în aventuri și situații amuzante, însă vei întâmpina diverse obstacole din partea lor. Nu forța nota și respectă dorințele celorlalți. Sfârșitul săptămânii aduce atât treburi profesionale, cât și neplăceri legate de sănătate.