Se fură până și florile care decorează parcurile și străzile din localități! Totuși, este bine că, de multe ori, hoții sunt găsiți repede și amendați, cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. O astfel de întâmplare a avut loc în comuna buzoiană Smeeni.După ce au constatat că tot dispar florile din jardinierele amplasate în comună, primarul din Smeeni a derulat înregistrările de pe camerele de supraveghere. Așa a aflat că hoțul este o femeie respectabilă dintr-o localitate vecină, care coboară zilnic în stația de autobuz din centru pentru a merge la serviciu. Pe imaginile surprinse vineri, femeia apare în timp ce smulge mușcatele din jardinierele aflate în fața Primăriei și în părculețul din centru. Femeia a ajuns acum în atenția Poliției și riscă o amendă usturătoare.