PORTĂRIȚA MARTA BATINOVIC RĂMÂNE LA GLORIA

0
332

Vești pune pentru SCM Gloria Buzău, în pespectiva viitorului sezon. Portărița din Muntenegru, Marta Batinovic, va mai rămâne cel puțin un an la Buzău, fiind sub contract până în 2023. Deși în contractul lui Batinovic există o clauză prin care sportiva își putea exprima opțiunea de a pleca, aceasta a devenit nulă, începând cu 1 februarie.

Astfel, doar Shteriova, Mîrcă, Savu și Rotaru au confirmat că se vor despărți de Gloria, ultimele două fiind însărcinate. Au existat însă și alte zvonuri, conform cărora Nenezic și Subțirică vor pleca, dar acestea au fost infirmate de conducerea clubului. De asemenea, pe lângă plecările deja confirmate, se vorbește despre posibilitatea ca Ana Maria Simion să o părăsească pe SCM Gloria Buzău, pentru Dacia Mioveni.

Șefii clubului buzoian nu au negat faptul că există și cazuri în care unele handbaliste încearcă să forțeze despărțirea de cluburile cu care se află sub contract. În aceste situații, dacă nu se ajunge la un numitor comun, gruparea poate suspenda sportivul pe termen nelimitat, chiar până la finalul contractului, fără a fi obligată în a-și remunera angajatul. De cele mai multe ori, însă, aceste mici dispute sunt rezolvate pe cale amiabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here