Râmnicenii, și nu numai ei, vor putea afla informații extrem de importante despre Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal, despre programul de gărzi al medicilor, precut și date despre diferite afecțiuni pe pagina unei rețele de socializare. Pagina a fost creată de unul dintre medicii nou veniți la Râmnicu Sărat, chirurgul Andreea Gibă-Păscuţoi.
Andreea Gibă-Păscuţoi spune că a luat această inițiativă din dorința de a informa pacienții cu privire la activitatea Secției de Chirurgie Generală. Pe pagina de socializare, pacienții mai pot găsi informații despre medicii care își desfășoară activitatea în Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, competențele acestora, serviciile medicale oferite, dar și răspunsuri la anumite întrebări.