RABLA PENTRU ELECTROCASNICE, CU REGULI NOI

0
381

O nouă ediție a programului Rabla pentru Electrocasnice va începe la mijlocul lunii iunie, cu reguli noi. În primul rând, televizoarele au fost scoase de pe lista achiziţiilor. De asemenea au fost introduse limitări privind voucherele acordate celor interesați. Astfel, cei ce solicită un voucher pentru o anumită categorie de electrocasnice, dar nu îl folosesc în cadrul sesiunii respective a programului nu mai pot cere un altul pentru același tip de aparat în cadrul sesiunilor organizate în același an calendaristic.

În plus, noile reguli stabilesc acum clar că, pe parcursul unui an, se poate cere și folosi un singur voucher pentru o categorie de electrocasnice. Cu alte cuvinte, cei care obțin, dar nu folosesc un voucher, de exemplu, pentru o nouă mașină de spălat rufe în sesiunea anunțată pentru iunie nu vor mai putea cere un altul tot pentru mașină de spălat rufe în sesiunea din iarnă. S-a stabilit și reducerea perioadei în care cei ce obțin vouchere pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi le pot folosi pentru cumpărarea unora noi, de la 15 zile, cât era înainte, la șapte zile.

Cei interesați se vor putea înregistra în sistem în perioada 17-24 iunie. Asta doar dacă, nu sunt înregistrați deja din sesiunile de anul trecut. După etapa de înscriere, vor urma trei etape pentru solicitarea voucherelor, în 24 iunie, 1 iulie şi 8 iulie. În prima etapă vor putea fi cumpărate maşini de spălat rufe şi vase, dar şi frigidere. În cea de-a doua etapă, laptopuri şi tablete. Etapa a treia este rezervată aparatelor de aer condiţionat, uscătoarelor de rufe şi aspiratoarelor. Valoarea voucherelor a rămas între 200 şi 500 de lei, în funcţie de produs.

Similar cu ediția din 2021 a programului, în acest an, în afara de etapa înscrierii în aplicația informatică dedicată a programului, acesta va avea alte trei etape, în cadrul cărora vor fi distribuite și folosite vouchere pentru trei categorii de electrocasnice. Anul acesta sunt disponibile 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mult faţă de ediţia precedentă. Vor fi două sesiuni, iunie – iulie şi noiembrie – decembrie. Anul trecut, prin programul Rabla s-a reușit înlocuirea  a peste 100 de mii de echipamente electrice şi electronice uzate şi mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum cu mult mai scăzut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here