ECHIPAJE TRASE LA INDIGO

0
325

Doi jandarmi din Buzău, frați gemeni, care cu greu pot fi deosebiți, au grijă de doi câini, care culmea, și ei sunt aproape identici. Situația este doar o coincidență fericită, dar și amuzantă. La început, câinilor le era greu să își deosebeasă dresorii, dar și invers. Cei doi câini din rasa ciobănesc belgian au intrat în serviciul Jandarmeriei Buzău de aproape o lună. Povestea gemenilor de la Inspectoratul de Jandarmi a început pe 25 ianuarie, când cei doi frați, angajați ai unității din 2006, au mers la Centrul Chinologic ,,Dr. Aurel Greblea” din Sibiu pentru a-și primi cei doi câini pe care urma să-i dreseze.

Fără să reprezinte un criteriu de repartizare faptul că sunt gemeni, cei doi jandarmi au primit în grijă doi câini, care la rândul lor seamănă perfect unul cu celălalt, Esu și Epu. Situația pe cât este de neobișnuită pe atât este de hazlie. La început, inclusiv patrupedelor le era greu să-și deosebească dresorii, să nu mai spunem și de cei doi jandarmi care abia își recunoșteau patrupedul. Acum, după aproape o lună de conviețuire, atât jandarmii, cât și câinii au reușit să se cunoască și să colaboreze foarte bine.

Misiunea lor este dresajul în vederea participării la misiuni de patrulare și intervenție, astfel că cei patru au zilnic program de jocuri și activități. De-a lungul timpului, cei doi jandarmi au fost implicați în mai multe momente amuzante. Cei doi pui sunt în perioada de pregătire, așa că se mai întâmplă să își mai încurce instructorii. Chiar dacă a trecut abia o lună de când s-au cunoscut, cei doi jandarmi sunt convinși să vor să-și păstreze noii prieteni și după ce patrupedele își vor încheia activitatea la Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here