VIRUS UCIGAȘ LA O PĂSTRĂVĂRIE DIN JUDEȚUL BUZĂU!

0
375

Lovitură grea primită de cea mai mare păstrăvărie din județul Buzău, după ce un virus a contaminat toate bazinele crescătoriei!  Peste 100.000 de exemplare de păstrăv curcubeu au fost sacrificate la exploatația piscicolă din Bâscenii de Jos, comuna Cislău, singura administrată de către Romsilva. Crescătoria oferă anual spre vânzare 14 tone de păstrăv curcubeu, o specie extrem de apreciată de români. Acum, bazinele de creștere sunt goale. Virusul care le provoacă peștilor septicemie hemoragică și care a scos pentru moment păstrăvăria din circuit este foarte puțin cunoscut în România.

Doar câteva cazuri au fost indentificate până acum pe teritoriul țării noastre. Chiar dacă boala nu se transmite la om, medicii veterinari au luat decizia distrugerii întregului efectiv piscicol. Bazinele în care erau crescuți peștii sunt acum riguros dezinfectate, iar întreaga activitate ar putea fi reluată abia peste câteva luni. Păstrăvăria din Bâscenii de Jos și-a început activitatea în anul 1981, atunci când primele bazine au fost populate cu păstrăvi curcubeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here