ÎNFRÂNGERE ÎN NORVEGIA

0
447

Înfrângere pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău în deplasarea din Norvegia, cu formația Storhamar Handball Elite. Partida s-a disputat, duminică, 14 noiembrie, și a contat pentru prima manșa a ultimului tur preliminar care asigură prezența în grupele Ligii Europene. Storhamar s-a impus la patru goluri diferență, scor 31-27 (la pauză 16-15), după o primă repriză în care Gloria a demonstrat că poate ține piept unui adversar extrem de redutabil.

Norvegiencele au condus cu cu 8-4 și 13-8, dar buzoiencele au recuperat, iar avantajul celor de la Storhamar s-a redus la un singur gol, 16-15. De altfel acesta a fost și scorul pauzei. Gloria nu a jucat rău nici în partea a doua a întâlnirii și a avut avantaj de un gol,17-16, dar s-a văzut apoi condusă cu 23-21. A urmat o nouă egalitate, 23-23, dar Storhamar s-a distanțat din nou, 27-25 și 31-26, avantaj decisiv pentru soarta punctelor puse în joc.

La a doua prezența consecutivă în Liga Europeană de Handbal, echipa buzoiană a înscris ultimul gol al partidei și așteaptă cu speranțe meciul retur, diferența de patru goluri nefiind una de speriat. Meciul decisiv pentru calificarea în grupele Ligii Europene de Handbal se va disputa, duminică, 21 noiembrie, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here