O tânără de 21 de ani, din Pârscov a murit într-un tragic accident, produs în această seară pe DN10, în localitatea Cândești. În timp ce conducea un autoturism pe direcția Buzău către Brașov, un șofer de 20 de ani, din Măgura, ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit un stâlp. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului, iar tânăra aflată în dreapta sa a murit la scurt timp după ce a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.