TESTE ANTICOVID, DECONTATE DE STAT

0
570

În cel mult două săptâmâni, certificatul verde va fi obligatoriu, la locul de muncă. Astăzi este termenul limita până la care mai pot fi depuse amendamente la proiectul care introduce obligativitatea documentului și care va fi supus votului Camerei Deputaților, care este for decizional. Actul normativ stabilește că angajații de la stat și privat, trebuie să demonstreze că sunt testați sau vaccinați anti-Covid, altfel ar putea fi sanctionați dur, până la concediere. Va exista și o perioadă de grație, de două luni, în care statul va acoperi contravaloarea, a 20 de teste rapide. După aceea însă, cei care nu se vaccinează, își vor plăti singuri testarea. După săptămâni de analize și discuții, introducerea obligativității certificatului verde pentru muncă pare că a intrat în linie dreaptă. Luni documentul va ajunge la comisiile de specialitate.

Conform propunerilor, ar urma să fie 10 teste rapide decontate pe lună, pentru o perioada de maximum 60 de zile, în total 20 de teste antigen gratuite. Această perioadă de 2 luni este considerată o perioada de acomodare a societății. După aceste 2 luni însă, cei care vor refuza să se testeze PCR, ori antigen pe banii lor, dar și să se vaccineze gratuit pentru a putea merge la serviciu, ar putea fi sancționați. Sancțiunea poate fi de la un simplu avertisment până la suspendarea contractului de muncă  sau chiar concediere. Parlamentarii nu au stabilit însă dacă testele vor fi gratuite atât pentru angajații de la stat, cât și pentru cei de la privat.

Surse politice spun că dacă nu s-ar asigura facilitatea pentru toți angajații, atât de la stat, cât și de la privat, legea ar putea fi atacată la Curtea Constituțională. Epidemiologii sunt de părere că obligativitatea ar putea stimula vaccinarea, care din păcate a scăzut drastic.  Dacă în urmă cu 2-3 saptamani erau adevărate cozi la centrele de vaccinare, iar zilnic se vaccinau cu prima doza zeci de mii de persoane, ritmul imunizării a scăzut din nou, iar doritorii sunt din ce în ce mai puțini. Ieri s-au vaccinat, cu prima doză, puțin peste 25 de mii de persoane, iar cele mai multe 33.600 , au fost din rândul celor care s-au imunizat cu a doua doză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here