ÎNCEPE VACCINAREA ANTIGRIPALĂ

0
415

Campania de vaccinare antigripală ar putea debuta la Buzău, chiar din această săptămână. Pentru acest sezon, Direcția de Sănătate Publică Buzău a solicitat 42.000 de doze de vaccin, cu 18.000 mai puțin față de anul trecut. La fel ca în anii trecuți, repartizarea vaccinului gripal se va face în mai multe tranșe. Campania se va desfășura prin intermediul cabinetelor medicilor de familie și al unităților sanitare cu paturi, care vor primi dozele de vaccin de la Direcția de Sănătate Publică. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pacienții cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii, bătrâni instituţionalizaţi, personalul medical, personalul din centrele de asistență socială, precum şi gravidele. Anul trecut, la Buzău s-au vaccinat circa 30.000 de persoane vulnerabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here