RESTRICȚII NOI PENTRU CEI NEVACCINAȚI

0
443

Pentru prima dată de la începutul pandemiei și în plin val 4, Guvernul stabilește măsuri diferite pentru persoanele imunizate, în comparaţie cu cele nevaccinate. Potrivit noii hotărâri, va fi impusă carantina de noapte doar în localitățile în care rata infectărilor este între șase și 7,5 la mie. Asta înseamnă că în zilele de vineri, sâmbătă și duminică magazinele se vor închide la ora 18:00, iar restricțiile de circulație vor fi impuse după ora 20:00. În localitățile cu o incidență de peste 7,5 la mie toate aceste restricții sunt valabile toată săptămâna. Însă regula nu se va aplica pentru toată lumea. Persoanele vaccinate vor putea circula fără restricţii. Rămân valabile excepțiile de la carantină și pentru cei care merg la muncă sau au o urgență medicală.

Dacă în mall-uri poate intra oricine, în restaurantele din interiorul lor vor intra doar cei care s-au vaccinat, au un test covid negativ sau fac dovada că au trecut prin boală, în ultimele 6 luni. Restricțiile vor fi, de asemenea, în vigoare pentru accesul la cinema ori teatre, localuri și evenimente ca nunți ori botezuri. Prin același act normativ s-a stabilit  creşterea de la 6 la 12 ani a vârstei până la care copiii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activităţi unde accesul este permis sub această condiţie.  Până acum pragul era de 6 ani, ceea ce presupunea costuri suplimentare pentru părinți.

Totodată, când rata de infectare este între 4 şi 6 cazuri la mie, magazinele vor putea fi deschise până la ora 23:00. Dacă rata depăşeşte 6, se vor închide la ora 18:00. Excepție de la aceste prevederi fac farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri, care  pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Pentru că acum au nevoie de certificatul digital, mulți au decis să se imunizeze. Așa că, după perioada de vară, când vaccinarea a bătut pasul pe loc, acum a început să se intensifice. În ultimele 24 de ore, peste 18 mii de  persoane au fost vaccinate anti Covid, ieri fiind depășit pragul de 10 milioane de doze administrate, la nivel național,  de la începutul pandemiei. Deciziile adoptate de Guvern au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că ele pot fi puse în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here