Până pe 20 decembrie, Primăria Buzău, în parteneriat cu Poliţia Animalelor, Direcția Sanitar Veterinară, Colegiul Medicilor Veterinari Buzău și mai multe asociații de protecție a animalelor derulează o amplă campanie de sterilizare, microcipare și vaccinare a câinilor din municipiu. Campania urmărește reducerea substanţială a numărului de câini fără stăpân din oraș și va fi urmată de măsuri de încurajare a adopțiilor cățeilor fără stăpân. În prima etapă a campaniei, peste 2.000 de firme din municipiu și instituții vor primi invitația din partea Primăriei de a coopera pentru sterilizarea, vaccinarea și microciparea câinilor din curțile unităților, în mod gratuit. În a doua etapă a campaniei vor urma acțiuni de sterilizare, vaccinare și microcipare și pentru câinii ce trăiesc în zone publice, dar și în curțile oamenilor.