Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău, în premieră națională începând de astăzi, un program educațional sub patronajul Ambasadei Finlandei în România – ,,Clase de inspirație finlandeză”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Programul presupune oferirea oportunității ca peste 2000 de preșcolari și elevi de clasă pregătitoare, din sistemul public de învățământ, să beneficieze de implementarea pedagogiei alternative finlandeze la clasă/grupă.
Începând de astăzi, delegația finlandeză sosește la Buzău și, în prima săptămână de implementare, alături de Excelența Sa Ambasador Marjut Akola, dăm startul programului -pilot ce va dura 9 luni. Ambasadorul Marjut Akola sosește în vizită oficială vineri, 27 august, la Buzău, pentru a cunoaște cadrele didactice implicate în proiect. La ora 10:30 a mers la Colegiul Național ,,Spiru Haret” alături de primarul Constantin Toma și viceprimarul Oana Matache. Colegiul Pedagogic este gazda cursurilor.
Ce presupune programul-pilot ,,Clase de inspirație finlandeză”
Prima etapă a programului se desfășoară în perioada 23 august 2021 -1 iunie 2022 și presupune instruirea educatorilor, învățătorilor și directorilor, din cele 15 unități școlare înscrise, precum și monitorizarea permanentă a implementării la clasă și măsurarea rezultatelor în mod științific, la finalul primului an școlar de pilotare a proiectului.
De ce pedagogie finlandeză?
Educația finlandeză a ocupat mult timp și în mod constant cele mai bune poziții în toate tipurile de evaluări. Merită menționat cea mai importantă recunoaștere a sistemului educațional al țării: conform studiilor internaționale, care sunt efectuate la fiecare 3 ani de către organizația de autoritate PISA, școlarii finlandezi au demonstrat cel mai înalt nivel de cunoștințe din lume. De asemenea, au devenit cei mai buni cititori copii de pe planetă, clasându-se totodată pe locul 2 la științe și pe locul 5 la matematică.
Cine implementează la Buzău?
Experți în educație de top și profesori universitari, coordonați de:
- Ari Pokka -creator de politici publice în domeniul educației, director de școală gimnazială și autor. De asemenea, este fostul Președinte al Asociației Finlandeze a Directorilor Școlari și a Confederației Internaționale a Directorilor.
- Jouni Kangasniemi, director de program la Education Finland. Education Finland este un cluster guvernamental ce susține programe coordonate de Finnish National Agency for Education.
- Maaret Viskari- profesor universitar și cercetător la HAMK University-Applied Sciences, totodată director de program la Global Education.
Ce se întâmplă mai departe, după implementarea programului pilot?
Pe lângă beneficiile educaționale excepționale de care copiii și cadrele didactice vor avea parte, programul intenționează să prezinte rezultatele Ministerului Educației și Cercetării, în baza ORDINULUI Nr. 4811/2020 din 30 iulie 2020 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie …EMITENT: publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 730 din 12 august 2020.
Programul își propune și monitorizarea empirică- studiu care să prezinte concret rezultatele acestui proiect -pilot; mai exact prezentarea aspectelor care s-au îmbunătățit în starea de bine și capacitatea de învățare a copiilor, performanța ca nivel al clasei (principiul de bază al pedagogiei finlandeze fiind ,,Nici un copi nu rămâne în urmă), abilități cognitive de a adapta și aplica în viața reală ceea ce învață la clasă, precum și facilitarea procesului pedagogic pentru educatori și învățători.
Devine școala românească finlandeză la Buzău?
Nu, școala românească doar se inspiră din cele mai bune practici. Copiii și profesorii primesc oportunitatea excepțională de a se inspira din pedagogii performante și de a evolua.