Centrul de vaccinare Drive-Thru din municipiul Buzău, din zona Kaufland Sud, își va prelungi programul. Decizia a fost luată în urma evaluării eficienței centrelor de vaccinare și ca urmare a adresabilității crescute, la solicitarea Prefecturii Buzău. Astfel, centrul de vaccinare va fi deschis de luni până vineri, între orele 14:00 și 20:00, cu două ore în plus față de programul anterior. De asemenea, sâmbătă și duminică, centrul va fi deschis între orele 10:00 și 20:00. La acest centru Drive-thru, vaccinarea se poate realiza atât cu serul Pfizer-BioNTech, care se administrează în două doze, cât și cu serul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză.