PARTIDUL A.U.R SE PREGĂTEȘTE DE ALEGERI

0
99

Parlamentarii Alianței pentru Unirea României cataloghează modul prin care Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului drept o adevărat execuție publică. Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, consideră că Renate Weber a fost înlăturată din funcție deoarece a atacat numeroase decizii abuzive ale Guvernului PNL ,în plină pandemie.

Într-o conferință care a avut loc, astăzi, la Buzău, parlamentarul AUR s-a arătat optimist în privința rezultatelor pe care cei 36 de candidați ai Alianței pentru Unirea României le vor obține la alegerile locale parțiale din această lună. Nicolae Roman a declarat că, deși numeroși candidați AUR au fost permanent intimidați, jumătate dintre ei au șanse reale de a fi aleși primari.

Roman a precizat și perioadele în care se preconizează a fi organizate alegeri interne în cadrul filialelor AUR Buzău, dar și în cadrul organizației județene. Deputatul a adăugat că AUR este deschis la primirea de noi membri, însă aceștia vor fi acceptați în partid doar pe baza unor principii de integritate.

Nicolae Roman nu a uitat nici aceste zile marcate de ploi extrem de abundente, care au afectat inclusiv județul Buzău. Parlamentarul AUR consideră că toate problemele cauzate de precipițiile în exces ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un plan coordonat de hidroameliorare în Lunca Siretului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here