A apărut prima trecere de pietoni viu colorată, la Râmnicu Sărat. Este vorba despre o zebră înființată în apropierea unui cămin și a unei grădinițe, în imediata proximitate a Poliției din Râmnicu Sărat. Scopul realizării acestor zebre este tocmai acela de a transforma străzile într-un loc mai sigur pentru pietoni, îndeseobi pentru cei mai mici. Din acest motiv, următoarele treceri de pietoni ”curcubeu” amenajate de autoritățile din Râmnicu Sărat vor fi tot în jurul unor unități de învățământ. În afara acestor treceri de pietoni colorate, la Râmnicu Sărat vor mai fi realizate, în viitorul apropiat, treceri supraînălțate, dar și zebre cu model 3D.