Cel mai important proiect din comuna Mărăcineni, alimentarea cu gaze naturale a întregii localități, este la un pas de realizare! Procedura de licitație pentru lucrarea de subtraversare a conductei de gaz s-a încheiat, astfel încât constructorul desemnat câștigător se poate apuca de treabă. În perioada următoare va fi semnat ordinul de începe a lucrărilor, urmând să fie amenajată și organizarea de șantier. După termenul estimat de specialiști, finalul anului 2021, ar urma să fie realizată branșarea comunei, operațiune care s-ar putea realiza în primele luni ale anului viitor. Mărăcineni este prima comună din județul Buzău în care vor ajunge gazele naturale după subtraversarea magistralei. Vor urma Săpoca și alte comune de pe valea Slănicului, Cernătești și Beceni, după care gazele vor încălzi și alte locuințe din zona de est a județului.